Jurnaliştii supravieţuitori atentatului care a decimat redacţia săptămânalului Charlie Hebdo publică pe prima pagină în ediţia de miercuri, prima după atac, o caricatură cu profetul Mohamed.
Desenul îl înfăţişează pe Profet ţinând în mână o pancartă, similară cu cele purtate în lumea întreagă în semn de solidaritate cu victimele atentatului, pe care scrie „Je suis Charlie”, în timp ce lăcrimează. Comentariul jurnaliştilor care însoţeşte desenul este „Totul este iertat”. Desenul este semnat de caricaturistul LUZ şi a fost publicat de AFP.
Jurnaliştii de la Charlie Hebdo au anunţat că nu vor ceda în faţa atacurilor teroriste şi vor publica în continuare caricaturi cu Mohamed.
Numărul de miercuri va fi publicat în 3 milioane de exemplare, în 16 limbi şi va fi distribuit în 25 de ţări.