În timp ce ochii lumii întregi sunt aţintiţi spre evenimentele din Franţa, insurgenţii proruşi au lansat o nouă ofensivă în estul Ucrainei.
Potrivit unui raport al OSCE, citat de presa la de la Kiev, în numai 24 de ore, între 8 şi 9 ianuarie, în regiunea Donbas au fost înregistrate 91 de încălcări ale acordului de încetare a focului.
Mai mult de jumătate dintre acestea, 50 la număr, au fost observate în zona aeroportului din Doneţk, aflat sub controlul guvernului de la Kiev şi pe care separatiştii încearcă să-l cucerească de jumătate de an.
În raportul OSCE se precizează că forţele implicate în luptele din ultimele zile au folosit armament greu, inclusiv mortiere şi lansatoare de rachete Grad.
Patru soldaţi ucraineni au fost ucişi, iar alţi nouă au fost răniţi, se mai arată în acelaşi raport al OSCE.
sursa: activenews.ro
Comentariile sunt închise.