„Vorbiţi cu un om de 98 de ani și jumătate și Franţa pe care am cunoscut-o este cea de acum 80 de ani. În aceşti 80 de ani s-au întâmplat în toată lumea, dar mai ales în vestul Europei, nişte schimbări dramatice, schimbări de populaţie. Trăim un moment de cumpănă, un moment de mare schimbare în Europa de Vest. Europa de Vest e copleşită de coloniile pe care ea, cu mândrie şi cu inconştienţă, le-a făcut în veacurile trecute şi acum asta se întoarce împotriva lor”, afirmă istoricul Neagu Djuvara, care a fost educat și s-a stabilit în Franţa, imediat după război, într-un interviu acordat Digi 24.

„Ăştia îi colonizează ei pe francezi şi pe germani şi pe englezi. E clar, Dar nu putem, face decât să constatăm. Nu există vinovaţi aici, că sunt mase întregi de oameni care au gândit la fel. Îmi aduc aminte, eram tânăr în Franţa, la 20 şi ceva de ani, şi aveam prieteni dragi, rude prin soţia mea, care e franţuzoaică, şi îi vedeam – acum, judecând după atâţia ani – că erau inconştienţi: cum domnule, pierdem L’Algerie Francaise? Ce franceză domnule, că erau de trei ori mai mulţi decât voi!”, a spus el în interviul pentru Digi24.

„Este un fel de răzbunare a soartei împotriva acestor europeni care au vrut să colonizeze lumea întreagă. Francezii au vrut să colonizeze Africa de Nord și au făcut din Algeria două judeţe franceze – Algerie Francaise se spunea, două judeţe franţuzeşti – și uite cele două judeţe, care sunt mai populate decât Franţa şi care se răstoarnă împotriva lor acum, cum au venit grămadă în Franţa, că sunt liberi să vină să circule”, spune istoricul.

„Problema cu libertatea presei este accidentală. Problema de bază este, pentru noi, acum, pentru noi europenii, hai să spunem că suntem cu toţii europeni occidentali, aşa că nu mai contează faptul că noi ne-am legat de Occident numai de 200 de ani, dar suntem Occidentul, ori s-a schimbat situaţia mondială, adică cei care sunt musulmani, nu întâmplător, din Java si până în Maroc, băgaţi de seamă – o jumătate din lumea pe care o cunoaştem este musulmană. Astea sunt consecinţele. Prin urmare noi suntem copleşiţi de musulmani. Nu mai e nimic de făcut, nu e vina nimănui. E un accident istoric pe care îl trăim”, a mai spus Neagu Djuvara.

sursa evz.ro