Premierul Victor Ponta a fost invitat, luni, la discutii, cu presedintele Klaus Iohannis. Intalnirea a fost programata la pranz, anunţă ziare.com
Dupa aceea, seful Executivului a scris pe o retea de socializare ca a avut intalnirea saptamanala cu presedintele Iohannis.
„Subiectele obisnuite de colaborare institutionala! Si urari de La multi ani!”, a adaugat pe Twitter Victor Ponta.
Tot luni, presedintele a avut deja convorbiri la palat cu vicepremierul Gabriel Oprea si ministrul Apararii, Mircea Dusa. Urmeaza ca Iohannis sa se intalneasca si cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, marti.
„La invitatia presedintelui Romaniei, se desfasoara in aceste zile la Palatul Cotroceni o serie de intalniri intre presedinte si ministrii Afacerilor Interne, Apararii Nationale si Externelor. Se discuta domeniile de care presedintele este direct responsabil: securitatea nationala, apararea si politica externa in cadrul unei prime luari de contact cu activitatea ministrilor Gabriel Oprea, Mircea Dusa si Bogdan Aurescu si a celor trei ministere pe care acestia le conduc”, explica pe Facebook Tatiana Niculescu Bran, purtator de cuvant al presedintelui Iohannis.
B1 TV informeaza, pe surse, ca premierul Victor Ponta le-ar fi cerut ministrilor in sedinta de guvernsa colaboreze cu presedintele.
Iohannis s-a intalnit, saptamana trecuta, si cu sefii serviciilor secrete.
Presedintele a mai avut acum o saptamana o discutie intre patru ochi cu Victor Ponta, care nu a fost urmata de un comunicat de presa.
Comentariile sunt închise.