Fostul presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a avut o reactie surprinzatoare in momentul in care a fost pus sa comenteze activitatea politica a lui Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu, Klaus Iohannis si Victor Ponta.

Dragomir considera ca Nicolae Ceausescu reprezinta cel mai mare bine pe care l-a avut Romania in toata istoria, motiv pentru care regreta uciderea sa.

„Toata dezvoltarea din ultimii 25 de ani se datoreaza celor 25 de ani de comunism. Ceausescu a facut asa: mine, intreprinderi, uzine, combinate chimice, combinate metalurgice, agricultura. Eram cea mai buna tara din Europa. Tot continentul traia din graul si porumbul produse in Baragan. In plus, mai copii, comunismul a fost pentru tinerii de la sate mana cereasca!”, a spus Dragomir pentru editia tiparita a cotidianului Gazeta Sporturilor.

„Ce sansa sa am eu azi, Mitica din Balcesti, in capitalism? Sa fur sau sa ma duc la puscarie, daca as pleca la 14 ani de acasa. Ce o mai dam dupa cires? Romanul e usor de mintit. Tara asta, in afara de Ceausescu, n-a avut conducatori de elita”, a mai spus Dragomir.

In ceea ce priveste destinul Romaniei sub tutela lui Ion Iliescu, Dragomir considera ca si acesta a facut un mare bine tarii.

„In ’90 l-am votat pe Iliescu, el a facut Revolutia. Daca nu era el, tara noastra era impartita acuma, ma! Ardealul era luat de unguri, sigur! Iliescu a tinut unitatea Romaniei, chiar daca-l injura unii ca e comunist si asa mai departe!”, a mai spus Dragomir.

Revenind la actualitate, Dragomir vede o raza de speranta dupa ce Klaus Iohannis a ajuns presedinte. In schimb, Dragomir l-a acuzat pe Victor Ponta ca l-a dat afara de la LPF, anul trecut.

„Se pare ca Iohannis e un om linistit si va linisti lucrurile pentru ca tara e invrajbita rau de tot. Oamenii dau drumul la televizor acum si se bucura vazand cine a mai ajuns la puscarie. Asta e bucuria nebunilor! Cu toata raspunderea, va zic ca l-am votat pe Iohannis. Pentru ca Ponta m-a dat afara! Cum sa-l votez eu cand el m-a dat afara de la Liga?! Dar nu i-am purtat ranchiuna si n-am vorbit ce stiam pana acum. Asta e! M-au curatat, m-au curatat! Asta e viata”, a conchis Dragomir.

sursa ziare.com