De ce nu îmi doresc să moară Ion Iliescu

Îi doresc ani mulţi, sănătoşi şi cât mai lungi.

Îmi doresc să apuce ziua când un complet de judecată va da un verdict corect. Pentru morţii de la Revoluţia Lui, pentru Mineriadele Lui. Şi n-au fost doar cele pe care le ştiţi. Şi pentru execuţiile criminale, într-o zi Sfântă, pe care numai un om fără Dumnezeu le putea comanda.

A fost un OM, pe numele lui Corneliu Coposu. Un om deosebit, care a stat 17 ani în puşcăriile regimului regretat de bătrânul bolşevic. Bătut, pus în genunchi – în mintea lor -, pedepsit doar pentru că a stat drept ca bradul. Un OM care a avut tăria să reînveţe să vorbească. Când a ieşit din puşcărie a fost salahor, muncitor pe şantier. Nicio ruşine în asta. Le-a dus pe toate. Era simpatic, în ciuda aparenţei, şi fuma mult. Iar, pentru cunoscători, juca bridge.

Puţini îşi amintesc că Omul acesta a fost scos cu un TAB, precum Ceauşescu, din sediul PNŢ în timp ce IMGB-iştii lui Iliescu făceau ordine, afişând ciolane reale pe pancarte de carton.

Ce spunea Ion Iliescu?

La moartea lui Corneliu Coposu au ieşit  milioane de oameni pe străzi. L-au petrecut pe ultimul drum într-o emoţie şi-o revelaţie naţională, realizând că s-a dus un simbol. Acela al necompromisului cu bolşevicii.

Aşa ceva s-a mai pomenit doar la moartea Patriarhului Miron Cristea şi la înmormântarea Mariei Tănase.

Îmi doresc ca Ion Iliescu să trăiască şi să apuce ziua când un complet de judecată îl va condamna, definitiv şi irevocabil, pentru tot ce a făcut. Poverile să-l bântuie până când va ajunge un NIMIC.

Nu trebuie să facă puşcărie, doar să îşi imagineze că va intra în ea.

Şi atunci toţi vor fi răzbunaţi.

Din păcate, vă ofer un film la care am participat. Şi la propriu şi la figurat. Asta a creat Ion Iliescu, cu Revoluţia Lui de carton.

Un documentar realizat de Eugen Ciocan pentru PRO TV.