Gândul vă prezintă imagini inedite din cadrul primului documentar despre Revoluţie. Imaginile emoţionante au fost surprinse pe străzile Bucureştiului în perioada 21-25 decembrie 1989. Pe cameră apar momentele dramatice ale luptelor din Bucureşti, imagini cu răniţii şi morţii din capitală, precum şi mărturii ale celor care au reuşit să-şi salveze viaţa. De asemenea, pentru prima oară românii au putut vedea imagini din reşedinţa luxuoasă în care trăiau Nicolae şi Elena Ceauşescu.

La Universitate, în Piaţa Palatului, la Televiziune, zeci de mii de oameni au ieşit în acele zile pe străzile Bucureştiului pentru a lupta împotriva unui regim totalitar, solidarizându-se cu Timişoara şi cerând judecarea lui Nicolae Ceauşescu pentru sângele vărsat.

Momentele rare din zonele fierbinţi ale acelor zile, când armata s-a solidarizat cu manifestanţii, iar oamenii simpli şi deopotrivă militari au murit pentru o Românie liberă de constrângerile dictaturii au fost prezentate într-un documentar realizat între 21 şi 25 decembrie 1989 de Adrian Sârbu şi cineaştii Studoului Sahia.

sursa: revolutions.gandul.info