Primarul Constanţei Radu Mazăre a pierdut procesul care i-a fost deschis în materia răspunderii civile delictuale de către revoluţionarul Stere Beca. Potrivit soluţiei publicate pe portalul instanţelor de judecată, Mazăre va trebui să-i plătească revoluţionarului 5.000 de lei cu titlu de daune morale şi 385 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
De asemenea, primarul Constanţei a fost obligat să-şi ceară scuze faţă de reclamantul său prin intermediul mass-media. Soluţia a fost pronunţată pe 22 decembrie 2014 de Judecătoria Constanţa şi poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile.
La baza condamnării lui Mazăre la plata de daune morale stă un incident petrecut în public, în data de 31 august 2013. La acel moment, primarul Constanţei participa la inaugurarea locuinţelor sociale din campusul Henry Coandă, alături de premierul Victor Ponta şi de ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa. La un moment dat, mai mulţi revoluţionari constănţeni s-au apropiat de oficialităţi, iar unul dintre ei – în speţă Stere Beca – l-a întrebat pe primul-ministru când vor fi reluate plăţile indemnizaţiilor de luptător în revoluţia din Decembrie 1989. Radu Mazăre a intrerupt convorbirea dintre revoluţionarul Stere Beca şi premierul Ponta, spunând: „Nu aşteptaţi voi până termin? Că sunt oameni fără case”. Replica revoluţionarului a fost promptă: „Nu-i nimic!”. „ Cum adică nu-i nimic? – a contracarat Mazăre, urlând isteric. Am trei mii de oameni care n-au unde să doarmă”. „Aşa, asmute-i împotriva noastră”, a vorbit Stere Beca, în numele revoluţionarilor. Enervat la culme, primarul Constanţei a trecut la invective: „Am fost şi eu la Revoluţie, am fost cu puşca la Casa Albă, bă!” – a spus Mazăre, îmbrâncindu-l uşor, cu palma peste piept, pe Beca. Într-un final, îndepărtându-se de revoluţionar, a întors capul spre el şi i-a strigat, în două rânduri: „Milogule!” (a doua oară, făcându-şi palma pâlnie).
Cum incidentul a fost amplu mediatizat de întreaga mass-media, cel gratulat drept milog de edilul Constanţei a depus împotriva acestuia o plângere penală la Parchet. Până în martie 2014, în cadrul dosarului penal nu s-a întâmplat nimic. În aceste condiţii, revoluţionarul umilit în public a depus la Judecătoria Constanţa o cerere de chemare în judecată, în materia răspunderii civile delictuale, care a făcut obiectul dosarului civil 7735/212/2014. După administrarea probelor, pe 22 decembrie 2014 – chiar de ziua Revoluţiei Române – instanţa a admis acţiunea şi, aşa cum am arătat, l-a obligat pe Radu Mazăre să-şi ceară scuze, prin mass-media, faţă de reclamant şi să-i plătească 5.000 de lei cu titlul de daune morale şi 385 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
sursa constanta.ro