Klaus Iohannis a promis că o să fie un altfel de președinte și începe să arate asta. Dacă la învestirea și depunerea jurământului de la Palatul Parlamentului Iohannis a impresionat când și-a pus mâna dreaptă la inimă în timpul intonării imnului de stat, gestul a fost reluat la Cotroceni.
Luni, Iohannis a emoționat din nou. A depus o coroană de flori în amintirea victimelor Revoluției la monumentul din Piața Universității din București. Președintele și-a arătat recunoștința, iar ieșirea sa în public, prima de când este președinte a fost discretă. Fără prea multă presă, fără simpatizanți ieșiți în stradă, alături de el sau oameni din camarila sa.
Gestul de la imn a fost repetat în fața monumentului din fața Universității, semn de respect suprem al lui Iohannis pentru sângele vărsat la Revoluția din 1989. Niciun președinte al României nu a mai făcut așa ceva până acum.
”Am participat astăzi la ceremonia de depunere de coroane în amintirea victimelor Revoluţiei. Suntem datori să nu dăm uitării eroii neamului românesc și, cu prilejul împlinirii a unui sfert de veac de când ei nu mai sunt, să le cinstim memoria.”, a fost mesajul președintelui Iohannis.
sursa stiripesurse.ro