Cei nouă protestatari arestaţi în urma ciocnirilor dintre forţele de ordine şi manifestanţii ucraineni au fost eliberaţi din custodie, fiind îndeplinită una dintre cererile opozanţilor. Celelalte solicitări constau în demisia actualilor guvernanţi şi pedepsirea responsabililor de violenţa cu care au fost trataţi manifestanţii.

Liderii partidelor care se împotrivesc Guvernului au acceptat să negocieze cu reprezentanţii actualei puteri. În acelaşi timp, numărul protestatarilor continuă să crească, aceştia fiind ieri îndemnaţi să continue manifestaţiile cel puţin până pe 17 decembrie, data la care Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, şi Vladimir Putin se vor întâlni să semneze o înţelegere ale cărei prevederi sunt secrete. 

Arsenyi Yaţeniuk, Vitali Klychko şi Oleh Tiahnybok, liderii opoziţiei, le-au adresat protestatarilor următorul mesaj: „Îi vom transmite lui Ianukovici cererile voastre. Vom lupta pentru victoria noastră generală”. La întâlnirea opoziţiei cu guvernanţii, Patriarhul Ortodox Filaret s-a exprimat împotriva violenţelor„Folosirea forţei cere mai multă forţă. Şi ce înseamnă acest lucru? Un război civil. Vrem un război civil?Nimeni nu vrea un război civil”. Conform lui Oleh Tiahnybok,  bugetarii sunt hărţuiţi să participe la manifestaţii pro-Guvern.

Zilele trecute, forţele de ordine au intervenit în vederea ocupării de poziţii strategice în jurul Pieţei Independenţei, locaţia centrală a protestelor. Aceştia au dărâmat baricadele manifestanţilor şi au încercat să alunge protestatarii, dar aceştia au format lanţuri umane şi au răspuns cu jeturi de apă, reconstruind apoi baricadele.