Ieri, la Muzeul Național al Țăranului Român din București, a avut loc lansarea cărții NU VENIM DIN LATINĂ, carte scrisă de lingvista spaniolă Carme Huertas, un eveniment la care a participat chiar autoarea acesteia. Interesul a fost foarte mare – 400 de oameni și-au făcut timp să fie prezenți aici, în pofida vremii urâte…
Așa cum ne-a mărturisit ulterior, Carme Huertas a fost impresionată de prezența numeroasă din sală, ca și de discuțiile pe care le-a avut cu publicul.
De acum așteptăm reacțiile romaniștilor, în condițiile în care acestă apariție editorială lovește în dogma oficială, cea care spune că dacii și-au abandonat miraculos propria limbă atunci când au auzit magnifica limbă latină și că femeile dace s-au dus la sacrificiu în paturile invadatorilor ca să „etnogeneze” viitorul popor român!
Oare cum vor digera astfel de fraze venite de la un străin? – “Limbile romanice nu vin de nicăieri. Ele erau aici. Erau graiuri locale. (…) E clar că au o aceeași origine, o limbă mamă, care NU ESTE LATINA! Latina este o soră sau mai degrabă o verișoară a limbilor romanice” (Carme Huertas)
Nu este exclusă nici varianta ignorării acestei cărți, tocmai pentru a nu atrage atenția asupra ei. Dacă mă gândesc la faptul că, deși am trimis un comunicat de presă televiziunilor și ziarelor centrale, cu excepția Nașul Tv, Neptun Tv, Radio România Cultural și Formula As, nu a fost nicio altă instituție mare de presă interesată să ia un interviu sau să dea o știre despre acest eveniment, lucru care parcă îți lasă sentimentul unui consemn general prin care se încearcă ignorarea cărții.
Totuși, avem instrumente media suficient de puternice pentru a face ca această carte să devină foarte cunoscută și să contribuie semnificativ la lămurirea unor aspecte importante din istoria noastră!
Ideea este că nu o să le dăm prea mult timp să respire adversarilor istoriei adevărate a românilor. O să îi ținem în corzi lună de lună…
În final, le mulțumesc partenerilor noștri care au făcut posibilă organizarea și promovarea acestui eveniment. Lansarea cărții NU VENIM DIN LATINĂ a fost organizată de Asociația Geto Dacii, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Nașul Tv și PCNET-CATV.
De asemenea, le aduc mulțumiri oamenilor care ne-au sprijinit semnificativ atât pe parcursul pregătirii cărții pentru varianta în limba română, cât și în timpul acestor zile în care am organizat lansarea acesteia: Mihaela Alda, Mihai Copaci, Ovidiu Someșan, Mădălina Diaconu, Mihai Grăjdeanu și Anca Bărbulescu.
Cartea este disponibilă aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-adulti.html
Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/
Foto: Mădălina Corina Diaconu