ca. December 1989 Bucharest, Romania

ca. December 1989 Bucharest, Romania

De mii de ani, la pământurile acestei țări au poftit multe imperii și multe populații migratoare. Din păcate și astăzi sunt destui care ne-ar lua totul, dacă ar putea.

Pe aici au trecut și au jefuit, în decursul miilor de ani, romanii, hunii, turcii, rușii, austriecii, ungurii și alții, pe care nici nu-i mai amintesc. Pământul acestei țări a fost loc de tocmeală, de împărțire între șacalii diverselor epoci.

Cel mai recent moment în care România a fost aproape de sfâșierea trupului său este momentul 1989, un moment de mare vulnerabilitate pentru noi, în care s-a încercat aplicarea scenariului ruperii Transilvaniei de la România. Desigur, principalul rol negativ în această dramă programată, dar nereușită, l-a avut Ungaria.

Care au fost marile jocuri geopolitice ale acelor vremuri vom căuta să aflăm împreună cu invitatul acestei emisiuni, dl. dr. Constantin Corneanu, cercetător al Institului Revoluției Române.

Vizionare cu folos!

Daniel Roxin

5 COMENTARII

  1. Măi oameni buni mai puneți mâna pe cărți ca să nu mai nașteți întrebări la care s-a răspuns de mult timp.În 1917 statul major ungar cere cancelarului german ale cărui trupe erau la București DESFINȚAREA STATULUI ROMÂN ați înțeles bine? iar în 1934 GUVERNUL UNGAR ÎN MARE SECRET, ÎMPREUNĂ CU SERVICIILE DE SPIONAJ ȘI MARELE STAT MAJOR AU ÎNTOCMIT PLANUL DE RECUPERARE A TRANSILVANIEI despre care serviciile noastre de contra spionaj au aflat chiar și detalii.Acțiunea lor se baza pe sforile pe care le trăgeau pe lângă Hitler ca să-i sprijine în demersul lor la prima ocazie care va apare și a apărut.După 1990 în parlamentul de la Budapesta au fost parlamentari care au afirmat în plen: Ungaria fără Transilvania nu este nimic și nu are nici un viitor și în veci vecilor Ungaria nu va renunța la ce ia fost răpit.Nu ne ajung rușii mai avem și belele astea în vest. O situație pe care cu hotărâre și inteligență trebuie să-i facem față.

  2. Acestui domn Corneanu ar trebui sa-i fie rusine si sa nu prezinte public ,,crezul personal(s-au de partid!!!!!)”ca fiind rezultatul unor cercetari stiintifice(real asta ar fi trebuit sa reprezinte raspunsurile acestui domn).DOMNILOR POLITRUCI CITE VERSIUNI(DAR MAI ALES IN CE INTERESE???!!!!)ALE ISTORIEI NEAMULUI ROMANESC MAI DORITI SA NE IMPUNETI????CITE VARIANTE MAI AVETI???IN FUNCTIE DE CUM OSCILEAZA BALANTA PUTERI????S-AU DE CEL CARE PLATESTE MAI BINE????CITE MANUALE SCOLARE -VERSIUNI-DE ISTORIE AVEM???CU CE SCOP????CE FUNCTII A-TI DETINUT INAINTE DE 1989???CHIAR ATI TRAIT ASA DE RAU-VAD CA ATI TERMINAT NISTE SCOLI -IN TIMPURILE RESPECTIVE,CE APARTENENTA POLITICA AVETI S-AU ATI AVUT???FAMILIILE CELOR UCISI AU MACAR DREPTUL SA STIE DE CE….IN TIMP SE V-A AFLA SI DE CINE!!!!SPER SA VA VEDEM SI ATUNCI!!!

    • Da’ oare cine a fost profesorul de romana a multora care schingiuiesc in scis aceasta limba? Mai sanatos ar fi sa se abtina, daca nu stiu a scrie corect, dar dau cu barda in limba romana mai ceva ca Vanghelie cu Goagalul lui, ajuns celebru!!!

    • sau de partid pentru ca nu e pronume+verb ! balanta puterii cu 2 i ! sau de ce…cate manuale…ati detinut….sau ati avut…se va afla…

  3. Domnul Corneanu ar trebui sa-si corecteze”dictia”. Abia-ntelegem ce zice: domnule, vorbesti prea repede si nu deschizi gura suficient. Nu vorbesti cuvintele, le molfai! Pacat de subiect care e f. interesant!

Comentariile sunt închise.