„Memorial-traditional fusion” este concertul prezentat în premieră mondială care a deschis vineri seara, pe esplanada Mausoleului de la Mărăști, suita de evenimente prilejuite de comemorarea sub genericul „Vrancea Eroică” a 99 de ani de la marile bătălii din purtate în Primul Război Mondial pe teritoriul județului, conform agerpres.ro
Bătălia de la Mărăşti s-a desfăşurat între 6-16 august 1917 şi a constat într-un atac al armatei române ce avea ca scop încercuirea şi distrugerea Armatei a 9-a Germană printr-o ofensivă în zona bazinului Soveja şi încă un atac în direcţia Siretului inferior la Nămoloasa.
Aceasta a reprezentat cea mai de succes operaţiune militară aliată din 1917 care a spart frontul pe o lungime de 35 de kilometri şi s-a avansat circa 28 de kilometri.
La începutul lunii august, în urma înfrângerii suferite la Mărăşti, comandantul trupelor germane, generalul Mackensen, decide un atac pe directia Mărăşeşti-Adjud, dat de Armata a 9-a Germană, în timp ce Armata 1 Austro-Ungară urma să atace înspre Oituz.
Victoria de la Mărăşti a contribuit enorm la ridicarea moralului soldaţilor care în toamna aceluiaşi an aveau de purtat două bătălii majore, la Mărăşeşti şi Oituz.
”Momentul acesta nu e o dovada de recunostinta! Fiind dedicat unui sacrificiu urias de necuprins pentru mintea noastra, cei de azi…ar fi prea simplu. Recunostinta adevarata se poarta adanc si rasare rar la suprafata – niciodata public – ca o stare grava, profund personala, caci inseamna o recunoastere intima a faptului ca ne datoram in totalitate cuiva, dincolo de puterea noastra de a mai schimba lucrurile. Ea poate fi cel mult atinsa, evocata, trezita. Momentul acesta are, asadar, acest scop, pentru ca muzica e intre putinele cai prin care se pot atinge, evoca si trezi locuri si lucruri adanci din suflet.
Locuri in care ajungem rar – doar atunci cand ne incumetam sa trecem dincolo de confortul obisnuit – pentru ca acolo ne poarta numai solemnitatea, gravitatea, meditatia profunda. Evenimentul de astazi nu este un recital ci un drum catre adancul fiecaruia si inapoi. Nu cere aplauze ci cugetare, caci muzica desface o punte ce porneste si se inchide in rugaciune si care il poarta pe cel ce o urmeaza, de la meditatie la melancolie, zbucium, disperare, lupta apriga, tristete, impacare. Stari care ne pot aduce putin mai aproape de intelegerea acelui sacrificiu urias pe care necunoscuti nenumarati l-au facut, constient sau arbitrar, de cele mai multe ori absurd, pentru ca noi sa fim azi asa cum suntem. Momentul acesta nu e o dovada de recunostinta. O dovada de recunostinta ar fi aceea de a face, fiecare pentru el, efortul de a intelege si de a pretui darul suprem facut peste timp de milioane de necunoscuti pe oasele carora calcam oriunde punem pasul pe pamantul asta. Momentul acesta e doar o umila inchinare lor”, spune pianistul Ștefan Doniga.
Spectacolul — feerie de sunet, imagine și basm, de sunet și lumină, concertul a fost conceput de către compozitorul Mihai Toma și pianistul Ștefan Doniga.
Inedita producție reprezintă prelucrarea electronică și în sunete de pian și orgă a unor piese de muzică tradițională românească într-o manieră emoționantă.
În finalul evenimentului, cei peste 500 de participanții au aprins câte un lampion în memoria eroilor neamului căzuți în acerbele lupte purtate în august 1917 pentru apărarea ținuturilor vrâncene, momente ce au condus la formarea Statului Unitar Român pe 1 Decembrie 1918.
Ștefan Doniga, nepot al unui erou vrâncean din primul Război Mondial, este singurul pianist care a dedicat, la Soveja în 2015, un recital eroilor români căzuți în luptele pentru apărarea țării, dar și unicul pianist român care a înregistrat integrala mazurcilor pentru pian de Alexandr Skriabin, o imprimare preluată și difuzată în repetate rânduri de către postul muzical de radio german WDR 3.
Ștefan Doniga a imprimat, de asemenea, în premieră mondială, un disc conținând concertele numerele 2 și 3 pentru pian și orchestră de Serghei Bortkiewicz. El a concertat alături de orchestrele simfonice ale filarmonicilor din Luxemburg, Ungaria, Cehia, Austria, Slovacia, Norvegia, Coreea de Sud și România.
Mihai Toma este un compozitor și producător cunoscut pentru melodiile „Flutaka’, apărută în volumul al XV-lea al faimoasei compilații „Buddha Bar’, și „Ena’, apărută în volumul al XVII-al al aceleași compilații. Este, de fapt, singurul român cu două apariții în compilațiile „Buddha Bar’.
Cele două albume ale sale, „Soft Touch” și „Flutaka”, conțin piese ale genurilor pop symphonic, chillout și world music, combinând sunetele instrumentelor din folclorul românesc — fluier, nai, taragot, vioară — cu sunetele specifice stilului new-age și muzica clasică.