Intr-un editorial publicat pe Contributors.ro, Florin Popa face o analiza la sange a invatamantului universitar referindu-se la “ cei care intra in sistemul universitar si nu apar, inocenți si integri, la porțile universitatilor, pentru a descoperi abia acolo, pe loc, cultura plagiatului. Ei sunt deja pregatiti pentru acceptarea (sau macar tolerarea) acestei stari de fapt”.
“Nominalizarile nefericite de la Ministerul Educației au adus in atenția publica un fenomen care, daca e sa luam in serios indignarea generala, a stat bine ascuns pana acum: plagiatul universitar. (Va dați seama cate CV-uri și articole au fost discret modificate in ultimele saptamani?) Dupa obiceiul pamantului, mizeria stransa sub preș e ignorata cu grija, iar atunci cand e expusa (de obicei involuntar) lumea sare in sus, intreband cum a fost posibil așa ceva. Ar fi nerealist sa ne inchipuim ca universitațile nu manifesta metehnele sistemului in care funcționeaza. In care funcționam cu toții.
Oricare ar fi motivele, e bine ca plagiatul universitar a devenit un subiect public. Și sper ca vor fi expuse cat mai multe cazuri. Insa simpla atenție publica nu va rezolva problema, daca nu e urmata de schimbari la nivelul unui sistem care produce, promoveaza și, atunci cand e cazul, apara rinoceri universitari. O indignare de cateva zile poate oferi multora sentimentul placut ca au luat poziție, ca au fost de partea binelui etc. Insa lucrurile vor continua neschimbate, iar foștii indignați se vor mulțumi sa le ignore pana la urmatoarea criza.
Cum s-a ajuns aici? Vreau sa ma refer la doua cauze (fara sa pretind ca sunt singurele sau cele mai importante): (1) o educație axata in continuare pe memorare și cantitate, nu pe dezvoltarea discernamantului și (2) reticența multor universitari de a recunoaște dimensiunile fenomenului și (mai ales) de a-l sancționa.
In primul rand, cei care intra in sistemul universitar nu apar, inocenți și integri, la porțile universitaților, pentru a descoperi abia acolo, pe loc, cultura plagiatului. Ei sunt deja pregatiți pentru acceptarea (sau macar tolerarea) acestei stari de fapt. Cine ii pregatește? Chiar școala. E vorba de un anumit mod de raportare la ce inseamna opinie și argumentare proprie, axat in buna masura pe memorare/reproducere și pe acceptarea necritica a „surselor de autoritate”. Accentul cade in continuare pe capacitatea de a te conforma (de a prelua cu succes modelele de interpretare sau de rezolvare oferite de pedagog), nu pe dezvoltarea autonomiei intelectuale. In plus, nimeni nu discuta cu tinerii de 14-18 ani modul in care poți folosi informația (mai ales informația online) pentru a o transforma in cunoaștere (adica pentru a sesiza esențialul, a o structura și a o integra in proiectele și planurile tale). Și mai nimeni nu ii intreaba ce cred și nu le ofera impresia ca ceea ce cred este important. Așa ca reacția multora, atunci cand li se cere sa ia poziție, sa ofere ceva personal, este sa se refugieze in falsa siguranța pe care o ofera textele gata facute (majoritatea submediocre, daca nu de-a dreptul idioate).
Sper ca lucrurile s-au mai schimbat intre timp, insa nu trebuie uitat ca generația universitara aflata acum la varsta de 35-40 de ani s-a format intr-un mediu in care „comentariile” la romana și meditațiile erau la ordinea zilei. (Evident, nu toți faceau meditații și invațau „comentarii” pe de rost. Insa așa arata sistemul. Și mulți – elevi și parinți deopotriva – il luau ca atare.) La asta se adauga probabil și mentalitatea epocii: literatura romana și științele sociale – cele care pot contribui enorm la formarea unui mod propriu de abordare a problemelor și argumentare – erau privite cu mefiența și considerate un fel de rau necesar, care nu-ți ofera avantaje practice, insa trebuie bifat. Și cam orice mijloc de a-l bifa era considerat justificat.
Veniți dintr-un preuniversitar in care site-urile cu referate salveaza zeci de mii de analfabeți funcțional de „rușinea” de a lua o nota sub 8 la romana, istorie sau filosofie, studenții dau de un sistem in care plagiatul e condamnat in principiu și ignorat in practica. Cați profesori evalueaza originalitatea lucrarilor lor și calitatea argumentelor? Cați le explica normele minime de citare și referențiere? Și cați dintre ei sancționeaza plagiatul? Mult prea puțini.
Experiența mea in sistemul universitar din țara (cel de stat) e urmatoarea: studenții plagiaza in masa, iar unii nu au nici macar conștiința faptului ca ar face ceva rau. Cei mai mulți nu au nicio problema in a prelua referate (de pe site-uri sau de la colegi) și de a se prezenta cu ele la evaluari de parcurs și la examene. O vreme am incercat sa verific (atat cat puteam) daca textele respective pot fi gasite pe internet. Insa mai devreme sau mai tarziu trebuie sa te declari invins: nu poți verifica lucrarile catorva grupe și, in orice caz, exista multe surse care nu apar la o simpla cautare pe Google. Sigur, puteam discuta cu ei la examen pe marginea textului prezentat, pentru a vedea daca știu despre ce vorbesc, daca stapanesc subiectul sau nu. Insa unii veneau cu texte mediocre – insa personale – și se incurcau in cuvinte, in timp ce alții preferau sa invețe pe de rost un text sau sa abereze liber, conform principiului ca e important sa ai papagal, nu sa ai habar. In mod curios, mulți dintre cei care copiaza depun, pentru a lasa o impresie de efort personal, un efort comparabil cu cel presupus de scrierea a 5-10 pagini de text propriu.
In plus, citarile și includerea de referințe par sa ceara un efort suplimentar mult prea mare. Este cireașa de pe tort care ii convinge pe mulți sa copieze pur și simplu. Faptul ca atunci cand folosești ideile altora trebuie sa le acorzi acest minim credit (sa-i citezi) e nu doar dificil de pus in practica, ci dificil de ințeles pentru unii. Argumente, studii de caz, articole – toate acestea par sa pluteasca liber in spațiul virtual. Regulile jocului academic continua sa fie, pentru mulți, o incorsetare inacceptabila, care le limiteaza libertatea de a scrie ceva, orice. Alții cred de-a dreptul ca textele, odata ce sunt publice, devin cumva proprietate publica și pot fi folosite fara constrangeri.
E lejer ipocrit sa ne indignam ca mulți profesori sunt așa, cand știm foarte bine cum sunt studenții din randul carora sunt selectați viitorii asistenți. (Evident, nu fac judecați globale. Ca peste tot, exista și studenți care-ți aduc aminte de ce ai vrut sa intri in invațamant. De ce proiectul asta parea sa aiba sens.)
In al doilea rand, e vorba de permisivitatea excesiva a universitarilor și a managementului universitar in fața cazurilor de plagiat. In majoritatea cazurilor, recunoașterea plagiatului nu e voluntara, ci forțata de imprejurari (de exemplu, un conflict scapat de sub control intre grupuri universitare aflate in competiție). Vorbesc in cunoștința de cauza: sunt mulți profesori care au descoperit lucrari plagiate ale colegilor lor insa, din diferite motive, au ales sa taca. Chiar și atunci cand sunt recunoscute, cazurile de plagiat genereaza sancțiuni minore, rizibile, iar universitațile evita sa ia o poziție tranșanta.”
Cititi aici intregul editorial
Si asa incet, incet, incultura ajunge sa dirijeze cultura, chiar s-o ucida.
„Spiritele mediocre condamna de obicei tot ce depaseste inteligenta lor.”(François de la Rochefoucauld)
„Fara cultura si fara relativa libertate pe care cultura o implica, societatea, chiar si perfecta, este o jungla. De aceea orice creatie autentica este un dar pentru viitor.”(Albert Camus)
„Un popor nu-si poate justifica dreptul la existenta distincta in sanul popoarelor civilizate, decat daca poate contribui cu ceva la cultura universala, dandu-i nota specifica a geniului sau.”(Garabet Ibraileanu)
Si totusi „Cultura nu este urmare a scolii ci a dorintei de o viata de a o dobandi.”(Albert Einstein)
Setea de cunoastere este climatul care hraneste cultura. Din tot ce studiezi, tot ce cunosti, ramane ce nu ai uitat si daca dai frau liber gandirii se naste o creatie proprie.
„Cultura este singurul climat care poate asigura dezvoltarea omului individual.”(Stefan Augustin Doinas)
„Mintea intuitiva este un dar sfant si mintea rationala este servitorul fidel. Noi am creat o societate care onoreraza pe servitor si care a uitat darul.”(Albert Einstein)
„Nu-ti fie teama ca inaintezi prea incet, teme-te daca te opresti”(Sun Tzu)
„Cu cat esti mai intelept, cu atat iti dai mai bine seama ca pe lume exista multi oameni deosebiti.”(Blaise Pascal)
„Întelepciunea vine odata cu invatatura.” (Honore de Balzac)
Sa le intre bine in cap ca a reinceput perioada bolsevica caracterizata de perioada NEP-ului.
Un pas inainte, doi pasi inapoi!.
Inca din scoala generala. Ca sa nu mai vorbim de liceu si de facultate. Asta nu e cultura plagiatului ci este cultura putregaiului.
Nu mi-a placit in mod deosebit Funeriu dar ii recunosc meritul de a incerca sa reteze din putregaiul care sufoca invatamantul romanesc. Acum se duce de rapa si putinul care s-a facut.
Comentariile sunt închise.