Serena Williams câştigă pentru a treia oară consecutiv Turneul Campioanelor. Pentru participarea în finală Simona câştigă un premiu de 931.000 de dolari şi revine pe locul 3 WTA.
UPDATE: Serena serveşte pentru titlu şi câştigă setul la 0: 6-0
Serveşte Simona. Williams ia break-ul: 5-0
Williams la serviciu. Game: 4-0
Simona este la serviciu, dar Williams ia break-ul: 3-0
Serena serveşte şi câştigă un nou game: 2-0
Se reia partida cu Simona la serviciu. Break pentru Williams: 1-0
*************
Serveşte Serena pentru set şi câştigă: 1-0
Un nou break pentru Williams: 5-3
Minge de rebreak pentru Simona pe servicul Serenei şi câştigă: 4-3
Serveşte Simona. Williams reuşeşte un nou break: 4-2
Williams câştigă pe propriul serviciu: 3-2
Halep este la serviciu. Este cel mai disputat game al partidei. Serena a avut şansa de a face rebreak şi într-un final reuşeşte să câştige pe serviciul Simonei: 2-2
Primul break al finalei câştigat de Simona: 2-1
Atmosfera incredibilă pe arena din Singapore. Publicul aplaudă şi o încurajează pe Simona la scenă deschisă. Ambele jucătoare sunt agresive.
Simona este la serviciu şi câştigă game-ul.
Primul game al partidei câştigat de sportiva americană.
Partida a început cu serviciul Serenei Williams.
În scurt timp, ora 13.00, ora României, va începe finala Turneului Campioanelor în care Simona Halep o va întâlni din nou pe Serena Williams. Până acum în Turneul de la Singapore Simona a înregistrat două premiere: a învins-o în două seturi pe sportiva americană în grupe (6-0, 6-2) şi este prima jucătoare din România care a ajuns vreodată în finala competiţiei.
Calificarea Serenei Williams în finală se datorează în bună parte Simonei. Deşi a pierdut partida din grupe în faţa Anei Ivanovic, a reuşit să încheie primul set la tie-break şi să-l câştige pe al doilea, favorizând intrarea Serenei Williams în semifinale.
Reacţia Serenei după ce a aflat cu cine va juca în finală a fost amuzantă: „Obiectivul meu este să câştig măcar trei game-uri”.
Performanţa de a ajunge în finala Turneului Campioanelor o propulsează pe Simona Halep pe poziţia a treia din clasamentul WTA, surclasând-o astfel pe Petra Kvitova – câştigătoarea de anul acesta de la Wimbledon. Serena William rămâne în continuare numărul 1 mondial.