La Tîrgul de carte Gaudeamus abia încheiat, avînd un oaspete de onoare – China – tratat de ai noștri cu fundul, în buna tradiție a slugărniciei noastre față de Ambasada SUA la București, editura oficială China Translation & Publishing House a pus pe tarabă cartea lui Klaus Iohannis, Pas cu pas, această gaură la covrig a scrisului românesc din totdeauna.
Lansarea cărții s-a petrecut în cel mai mare anonimat.
Deși ar fi trebuit să fie un bestseller, fie și pentru a vedea dacă și-n chineză cartea e la fel de plicticoasă ca-n românește, nimeni nu s-a grăbit s-o cumpere.
Nici chiar Alina Gorghiu, dacă nu cumva, fiind vorba de Favorită, autorul nu i-ar fi dat-o într-o festivitate în doi.
Nu cred că Alina Gorghiu are varianta în chineză a cărții semnate de Marele Protector.
La cît o duce mintea pe deja fosta președintă a PNL (indiferent de rezultatul alegerilor, Alina Gorghiu va fi Istorie), nu s-ar fi stăpînit să nu cucurigească pe Facebook evenimentul.
Poate că puțină lume ar fi știut că, în fine, varianta chinezească a broșurii a făcut ochi, dacă nu s-ar ivit Scandalul provocat de descoperirea că editura oficială China Translation & Publishing House a eliminat pasajele în care Klaus Iohannis descrie în culori negre viaţa sa din timpul regimului comunist.
Nu pentru că aceste pasaje sunt printre cele mai artificiale din carte (dacă ar fi dus-o așa de rău în comunism, Klaus Iohannis o ștergea în Germania, urmîndu-și părinții), ci pentru că ele intră în conflict cu viziunea comunistă din China asupra lumii și vieții.
Cu acest prilej, anticomuniștii noștri din cămară s-au grăbit să susțină că așa procedează regimurile comuniste cu volumele care contravin ideologiei oficiale:
Le ciopîrțesc.
Nimic mai fals, zic eu, autor al unei Istorii a literaturii proletcultiste.
Pe vremea regimului comunist nu toți autorii erau ciopîrțiți în vederea apariției editoriale.
Se întîmpla asta doar cu autorii lipsiți de însemnătate, cărora regimul comunist își permitea să le scuipe în ciorbă.
Cînd era vorba de mari autori români sau universali, metoda era alta.
Am numit-o Polemica de la subsol.
Debutul acestei formule are loc cu prilejul primei reeditări a lui Eminescu după instaurarea regimului de democraţie populară.
Cu ocazia Centenarului Eminescu, două edituri ale regimului, Editura de Stat şi Editura de stat pentru literatură şi artă, publică două ediţii din versurile marelui nostru poet:
Poezii, cu o prefaţă de Mihai Beniuc, la Editura de Stat, şi Poezii, cu o prefaţă de Nicolae Moraru, la Editura pentru literatură şi artă.
Ne aflam în 1950.
O mare parte a versurilor eminesciene contraziceau flagrant propaganda stalinistă de la vremea respectivă.
Mai marii culturii nu îndrăznesc să-l cenzureze pe Mihai Eminescu. Prin urmare se apelează la o formulă originală, premieră în istoria editorială a ţării.
Despre ea scrie astfel Mihai Beniuc îngrijitorul apariției de la Editura de stat chiar din debutul volumului:
„Atragem atenția cititorilor asupra adnotărilor așezate la sfîrșitul volumului, de deosebit folos generației de azi întru lămurirea poeziilor lui Eminescu.”
La Scrisoarea a II-a, se precizează astfel:
„Dezgustat de josnicia claselor dominante, poetul nu-şi transformă pana într-o armă împotriva lor, într-un mijloc de comunicare a aspiraţiilor poporului, ci preferă să adopteze atitudinea greşită a rezistenţei pasive a unei aşa-zise greve artistice“.
Poetul e luat la refec și pentru Scrisoarea a III-a:
„Satira, din această Scrisoare, împotriva liberalismului este unul din capitolele cele mai vii și mai de preț ale operei poetului. Dar și aici sunt vizibile limitele gîndirii sale. Poetul atacă burghezia de pe pozițiile înapoiate ale moșierimii. Aceasta îl face să nu vadă împletirea de interese dintre burghezie și moșierime, în cadrul monstruoasei coaliții, îl face să alunece de pe tărîmul sănătos al patriotismului, către naționalismul șovin. Furia sa împotriva exploatatorilor este astfel deviată și orientată numai înspre burghezie și mai ales înspre burghezia popoarelor conlocuitoare. O altă limită a gîndirii poetului constă în căutarea soluțiilor politico-sociale, nu în viitorul umanității, ci în trecutul ei.”
Nici relația bărbat-femeie nu corespunde viziunii marxist-leniniste despre lumea și viață.
În consecință, la Scrisoarea a IV-a e plasată această notă:
„Poetul denunţă ipocrizia relaţiilor dintre bărbat şi femeie în societatea epocii sale, însă nu oferă nici o soluţie a acestei probleme. Se mulţumeşte să glorifice în mod greşit idila erotică din epoca feudalităţii, în care trubadurii cîntau femeile, dar în care de fapt seniorii feudali – domni şi stăpîni pe viaţa şi moartea femeii – o supuneau celor mai crunte umilinţi“.
În alte cazuri se preferă contrazicerea autorului chiar de pe aceeași pagină, mai precis de la subsol. Într-o variantă din 1960, tipărită la Editura de stat pentru literatură și artă a romanului Mizerabilii de Victor Hugo, celebrul pasaj din Capitolul Waterloo despre rolul ploii în prăbușirea lui Napoleon e contrazis categoric de o notă de la subsol:
„Dacă n-ar fi plouat în noaptea de 17 spre 18 iunie 1815, viitorul Europei ar fi fost desigur cu totul altul1. Cîteva picături de apă mai mult sau mai puţin au adus prăbuşirea lui Napoleon. Pentru ca Waterloo să fie sfîrşitul Austerlitzului, providenţa n-a avut nevoie decît de un pic de ploaie; un nor care s-a ivit atunci fără nici un rost în acel anotimp pe cer a fost de ajuns ca să doboare o lume.
———————————————————————–
1Atragem atenţia cititorilor asupra caracterului neştiinţific pe care-l capătă la Victor Hugo interpretarea faptelor istorice. Tendinţa aceasta, de a atribui faptelor întîmplătoare un caracter determinant în dezvoltarea vieţii sociale, este tipică pentru mulţi dintre gînditorii premarxişti, în general pentru aşa-numiţii fatalişti în interpretarea fenomenelor istorice (n.r.).”
Ce-ar fi trebuit să facă regimul comunist de la Beijing în fața unui pasaj din Pas cu pasprecum acesta?
„Sunt un anticomunist convins si cred ca Ceausescu a fost unul dintre cei mai toxici romani. Multi spun ca a fost bine pe vremea lui pentru ca toata lumea avea o casa si o locuinta, desi toata lumea facea bancuri la adresa lui. Insa uitam de crimele in masa, de faptul ca nu puteam sa ne spunem parerea cu voce tare, uitam de viata gri, uitam de martiri, de calcarea in picioare a simbolurilor nationale, de falsificarea istoriei; retinem doar lucrurile bune, ca intr-un „filtru roz al memoriei“. Uitam de discriminarea confesionala, de faptul ca nu puteai sa calatoresti daca nu erai parte din sistem sau apropiat al sistemului. Va amintiti cum ne trezeam la 4 dimineata pentru doua sticle de lapte? Sau ca de multe ori nu aveam ce sa punem pe masa? Se pare ca am uitat, culmea!, tocmai aceste lucruri. A fost cea mai grea perioada din istoria recenta a Romaniei.”
Să tipărească la subsol o notă care să sune cam așa :
Autorul greșește extrapolînd situația din comunismul românesc la întreg comunismul de pe glob. Dacă ar fi trăit în China comunistă de azi, n-ar fi avut nevoie să se trezească la patru dimineața pentru două sticle de lapte. Ar fi fost deajuns să dea un telefon și i s-ar fi trimis la domiciliu o cireadă de vaci cu lapte.
Comuniștii chinezi nu s-au ostenit însă să-i scrie astfel de note de subsol, preferînd să-i taie pur și simplu pasajele suspecte.
Ar fi fost prea mult pentru un autor precum Klaus Iohannis.
După ce l-ai plătit gras, să-i mai respecți și opera !
Sursa: cristoiublog.ro
