Un grup de persoane inarmate au ocupat sediul central al politiei din Erevan si cer demisia presedintelui Armeniei, relateaza stirileprotv.ro
Un grup de persoane inarmate au ocupat sediul central al politiei din Erevan si cer demisia presedintelui Serj Sarkissian, relateaza presa locala. Comandantul adjunct al Politiei nationale, Valeri Osipian, a intrat sa negocieze cu atacatorii si ar fi fost luat ostatic. Pe cladirile din jurul institutiei s-au instalat deja lunetistii politiei.
Persoanele inarmate ar tine prizonieri cel putin alte sase persoane aflati in cladire in momentul atacului. Martorii oculari spun ca un politist a fost ucis si mai multi sunt raniti. Atacatorii au folosit un camion pentru a rupe portile si a intra in cladire. Ulterior, atacul a fost revendicat de gruparea „Vitejii din Sason”.
Autoritatile de la Erevan au admis ca o luare de ostatici este in curs, dar au dat asigurari ca toate institutiile statului functioneaza normal si ca nu este vorba de o tentativa de lovitura de stat. Intr-un comunicat, Serviciul National de Securitate a precizat ca se poarta negocieri cu atacatorii pentru a-i determina sa se predea.
Potrivit Radio Europa Libera, puciul ar avea legatura cu arestarea pe 20 iunie a lui Jirair Sefilyan, unul dintre liderii opozitiei, erou al razboaielor civile din Liban si Nagorno-Karabah si un sustinator al conflictului dintre Armenia si Azerbaidjan. Sefilyan a fost acuzat atunci ca ar fi pus la cale o lovitura de stat, dupa ce in 2015 a anuntat ca miscarea sa politica, „Noua Armenie”, va declansa o campanie de nesupunere civila pentru a schimba regimul de la Erevan.
Dupa arestare, sustinatorii lui au anuntat ca vor incerca sa rastoarne guvernul pentru a obtine eliberarea detinutilor politici. „Vitejii din Sason” au cerut pe retelel sociale acest lucru, dar si demisia sefului statului. Politic, Sefilyan este aliat cu ex-ministrul de externe Raffi Hovannisian, principalul rival politic al presedintelui Serj Sarkissian, un fost cadru comunist in perioada URSS.