Ex-premierul Adrian Năstase, părintele Afacerii EADS, se vrea un bătrân politician pensionar sarcastic dar care, vai, sfârșește prin a fi doar un moșneag cu mișto de autobază. Pe banii noștri. Și ca să nu credeţi că-l beștelesc gratuit pe fostul lider PSD – fost premier, fost pușcăriaș, actual eliberat condiţionat -, vă ofer spre lectură ultima sa postare pe blogul ce-i poartă numele și care se referă la Frauda EADS.
Năstase mimează că se minunează
Ca să fim foarte clari: aseară târziu, aproape de miezul nopţii, un jurnalist versat și atent la pulsul pieţii politice m-a “informat” că în cursul zilei, Adrian Năstase a publicat pe blog un text cu titlul “În Deltă, m-am întâlnit cu EADS”. După ce l-am citit, am considerat că nu trebuie lăsată în bătaia vântului poziţia lui Năstase faţă de EADS.
Să punem puctul pe i, pas cu pas, pe fiecare paragraf:
Adrian Năstase ne povestește cum, în calitate de pescar, a dat nas în nas nu cu monstrul lui Marin Moraru, ci cu o schelă ce s-a ambiţionat să crească în stufărișul Deltei. După un moment de uluire, similar celui de după “glonţul ratat”, Năstase redevine terestru și proclamă cu stiloul Pelican: “Apoi, am realizat că m-am intâlnit cu EADS”. În goana după bibani, Adrian prinde o sarcastică expresie: “Deci, el pare să existe. Nu doar comisioanele legate de el.”
Da, domnule Adrian Năstase, Frauda EADS există iar dumneata împreună cu Ioan Rus și omul lui Otto Schilly, Walter Sperner, aţi fost CONSTRUCTORII imensului jaf, așa cum am demonstrat în Schema Frudei EADS, cu documente și declaraţii oficiale, nu “pe surse”. Este drept, PLANUL v-a fost servit de ARHITECŢII Lagardere și Zetche, la “sugestia” lui Schroder și Barrosso.
FRAUDA EADS în documente și declaraţii oficiale
Vădit impresionat de palida copie a Turnului Eiffel, bătrânul pescar s-a gândit să lase peștele de baltă și să treacă la cel din călimara albastră – poate, poate o ieși vreun pasaj demn de Hemingway.
Aiurea! A ieșit revoltată o altă scriere unsuroasă: “Cred că trebuie să observăm trei paliere: Palierul „comisioanelor”. Nu-mi propun să-l comentez. Se ocupă DNA de el. Si jurnalistii care primesc, „pe surse” diverse documente din dosar”.
Nu, domnule Adrian Năstase, cel puţin eu nu am scris pe surse despre Frauda EADS, ci pe baza unor documente și declaraţii oficiale date de Schilly, Sperner, Zaharia și alţii, ba chiar și de domnia-voastră… în ziare și reviste patriotice gen FRONTIERA, Poliţia Română, TIMPOLIS etc.
Apropo! Aţi uitat că, începând din 2001, prin HG 819 din 23 august, aţi aprobat personal ca bravul pensionar german Sperner să fie plătit din bani publici pentru serviciile prestate în timpul liber pe lângă ministrul Ioan Rus?
Să știţi, domnule Năstase, că mai am în tolbă și alte ordonanţe, hotărâri și legi “complice” la Frauda EADS emise și semnate de domnia-voastră. Le păstrez pentru viitoarele postări!
O vrăjeală ieftină tipică bărbaţilor fără caracter
După ce a scuturat bine pana în Deltă, bătrânul cu ouăle numărate și la mititica, aruncă năvodul politic: “Securizarea frontierelor era un imperativ pentru finalizarea Capitolului JAI („Justitie si Afaceri Interne), în cadrul negocierilor pentru aderarea la UE (…) „Rezolvarea” acestui punct sensibil din agendă era normal să o facem cu cea mai mare firmă de profil din Europa, cu participatii germane, franceze, spaniole, italiene etc. Unii poate consideră că ar fi trebuit să incercăm si cu rusii, cu chinezii, cu indienii… Eu cred că optiunea politică a fost corectă.”
Nu, domnule Adrian Năstase, nu introduceţi un motiv legitim într-o escrocherie. De ce uitaţi să spuneţi că UE ne-a finanţat cu mult timp înainte de 2004, pentru lucrările de securizare a frontierelor, cu zeci de milioane de euro prin Programele PHARE?
Știaţi de atunci că urmează să primim, așa cum s-a întâmplat și în cazul altor state, peste 500 milioane de euro fonduri nerambursabile în programul Schengen Facility.
Apoi, EADS, la acea dată, NU realizase nicio securizare de frontieră. Graţie domniei-voastre, EADS a pus în practică PRIMUL, repet, PRIMUL proiect de acest tip.
Mai mult, conform legilor în vigoare la acea dată, eraţi OBLIGAT să faceţi LICITAŢIE.
Deși aţi fost INFORMAT de generalul Zaharia despre toate neclarităţile din contrat, despre faptul că însăși firma care a conceput Studiul de fezabilitate într-o noapte, la sediul firmei MIDOCAR Consulting, Bearing Point, nu poate umfla valoarea “lucrării” la mai mult de 540 de milioane de euro, aţi dat ordin să se semneze contractul EADS-COMICEX în valoare de… 650 de milioane de euro.
Colac peste pupăză, aţi încălcat și OUG dată de dumneavoastră cu privire la cotractul de OFFSET – contract ce nu fusese nici măcar pus pe hârtie, darămite semnat -, simultan cu cel comercial, o condiţie OBLIGATORIE prin lege – repet, OUG 189 dată chiar de dumneavoastră în 12 decembrie 2002!
Cât privește miștoul de autobază “cu rusii, cu chinezii, cu indienii” care să ne realizeze securizarea, vă descalifică sub bicicleta bărcii din care pescuiţi guvizi cu burta-n sus.
Graba EADS în preajma alegerilor din 2004
Moșneagul cu undiţa încovoiată ce se dorește un bătrân politician versat şi bun cunoscător în ale satirei, în fapt, un eunuc al umorului, continuă: “… semnarea contractului cu EADS în august, finalizarea negocierilor cu UE în decembrie 2004, semnarea acordului în primăvara lui 2005, aderarea propriu-zisă in 2007, obtinerea a 30 de miliarde de Euro, nerambursabile pentru perioada 2007-2013 etc. Calendarul era corect, obiectivele bine definite. În plus, România devenea frontiera estică a UE si avea obligatia de a securiza frontiera spre Ucraina si la Marea Neagră (…) Asadar, pare că sistemul de securizare, pornit, in 2004, a fost realizat.”
Nu, domnule Adrian Năstase, sistemul de securizare nu a fost REALIZAT în totalitate. Drept dovadă, în ziua când v-aţi reîntâlnit cu EADS în Deltă nu aţi băgat… minciogul în Spaţiul Schengen. În schimb, prin majora dumneavoastră contribuţie, FRAUDA EADS a fost pusă pe picioare și a început să producă pagubă chiar din mandatul domniei-voastre prin grija ministrului Săniuţă care s-a grăbit să achite 36 de milioane de euro înainte de alegerile din 2004, deși nu se semnase Anexa PAD prin care se definitivau condiţiile tehnice, adică inima şi “icrele” contractului!
De ce atâta grabă… politică? Să fie vorba de campania electorală costisitoare/pierzătoare din 2004 sau este doar o coincidență!?! Dumneavoastră credeţi în astfel de coincidenţe, domnule Adrian Năstase?
Nevoia de adevăr
În fine, obosit de atâta scris sadovenian, bătrânul enervat că monstrul Deltei nu-i mușcă momeala, probabil nu-l înghite pe monstrul din barcă, încheie sfătos epistola cu gândul la focul din șemineul în faţa căruia a dat celebrul interviu corifeului presei vândute Bogdan Chirieac – un mic beneficiar al Fraudei Microsoft, o altă afacere Made in Năstase: “Palierul tehnic. Intrebarea mea este dacă instalatiile contractate au fost finalizate, dacă sistemul este funcţional, dacă el poate face fată în condiţiile unor eventuale valuri de migranti. Cred că este momentul ca zecile de generali care s-au ocupat, în special în Ministerul Administraţiei și Internelor, să facă o conferintă de presă pentru a da detaliile necesare. Sunt convins ca analiștii și consultanții politici din România vor avea astfel informaţiile necesare pentru a se ocupa de toate palierele pe care le-am menţionat.”
Da, domnule Năstase, este nevoie ca generalii implicaţi în Frauda EADS să ţină o conferinţă de presă. Dar să o facă în birourile DNA, cu degetele băgate în poligraf, ca să aflăm și noi cu ADEVĂRAT cum se dădeau ordinele în GIRMIFS, unde dumneavoastră eraţi președinte.
Și mai vrem să aflăm cum se negocia contractul în numele domniei-voastre în UMP – după cum au declarat generalii Zaharia și Carp – și cum zburau șpăgile din vistieria MAI în buzunarele maleficilor care ne-au condus din 2004 și până astăzi via conturi deschise în paradisuri fiscale.
Da, domnule Adrian Năstase, poate generalul Toma Zaharia, cel care se jură că nu a luat un euro mită, va vorbi. Atunci va curge mult sânge ministerial.
Tăcerea e de aur
O vorbă din bătrâni spune “Dacă tăceai, filozof rămâneai”. Moșneagule, ce urât ai îmbătrânit cocoţat pe grămada de ouă de aur, aur furat de la gura copiilor oamenilor nevoiași pe care tu, populist, jurai să-i aperi de ciocoi…
În curând am să public episodul patru din Frauda EADS, în care vorbesc tocmai despre importanța ex-premierului Adrian Năstase în introducerea CORUPŢIEI Instituţionale în România. Fără documente “pe surse”.
P.S. pentru domnul Adrian Năstase Pentru a vă reîmprospăta memoria vă invit să lăsaţi pescuitul în Deltă pe seama unor oamnei ca Sorin Ovidiu Vîntu şi să citiţi ancheta Schema Fraudei EADS de pe blogul meu, sau de pe site-ul PUTEREA. Lectură plăcută domnule Adrian Năstase!
Traiasca Nasty, rromul national !….ca se supara si zboara!
Nasule, de ce suporti un limbaj ca al lui Terente??? Noblesse oblige !
Fecala asta plutitoare, Bombonel de buda komunista, tot mai are tupeul sa macane?… L-a „lansat” pe juniorul cretinoid „in politica” – parca Andrei il cheama – iar el, borfash bartan, „s-a jmecherit”… Vai de capul tzarii aleia, imputziti ca astia lasa „spatiul mioritic” infect pentru multa vreme. De ce naiba i-ati dat drumul de la parnaie? Nu mai avea ruj, nu mai avea vaselina?…Trebuia lasat acolo, „pe uscat”.
…mare-i gradina Domnului si muti hoti si smecheri „made in ROMANIA „sunt in ea ….avem incredere in DNA si cu adevarat domnul nastase se poate intoarce la beciul domnesc pe bune pentru multi ani si cu averea imensa confiscata ……altfel nu mai avem incredere in justitie si in institutiile care pot pune ordine in aceasta tara plina de HOTI de drumul mare !…praful in ochi cu termopanele sunt de mintea cat acul de gamalie a lui nitu pupincuristul lui ponta ….luati cazurile care au zguduit lumea si tara noastra praduita de smecherii si interlopii din politica noastra de 2 lei !…..cred cu tarie ca daca puneam in fruntea tari oameni cu 4 clase de la tara ,iubitori de tara si neam ,adevarati romani cu frica lui Dumnezeu,ar fi guvernat tara asta timp de 20 de ani cu brio si succese imense ….azi am fi fost departe nu cu industria si agricultura distrusa sau vanduta ca sa umple buzunarele hotilor din parlamentul rusini care culmea tupeismului se cred domnilor politicieni !….da ,buni sa faca politica de la COADA VACII !
Ce faci, Nasu’?Cenzurezi folclorul ?
Comentariile sunt închise.