Locurile cartierului bucureștean Crângași au fost populate din cele mai vechi timpuri. Câteva monede romane, de pe vremea lui Flavius Valentinian I, precum și un cuptor vechi, pentru ars oale, au arătat faptul că pe aici trecuseră oameni cu 2.000 de ani în urmă. Mai târziu, în timpul domniei lui Vodă Caragea, toți cei decedați în timpul marii ciume, care răsese aproape jumătate din poulația de atunci a Bucureștiului, au fost duși acolo. Apăruse, astfel, un mic cimitir, transformat peste ani într-unul în care odihneau sufletele din zonă. Pentru unii, era idilic. Verdeață, liniște, sărăcie. Pentru alții, chin, mizerie, indundații.
Lucrările la lacul de acumulare de pe râul Dâmbovița au început în iulie 1985, iar în 21 august 1986 a fost închis stăvilarul Ciurel și apele Dâmboviței au început să se adune în spatele zăgazurilor din pământ și beton. Ideea construirii Lacului Morii a fost una cat se poate de practică: s-a dorit protejarea capitalei București de inundații.
Lacul Morii sau Lacul Morții, cum îl numesc unii, este un tărâm al spiritelor scufundate în adâncuri. Aşa cred cei mai mulţi dintre locuitorii din zonă. Amenajarea Complexă a Râului Dâmbovița, cum e așternut pe piatra de la Barajul Ciurel, n-a durat mult. Un întreg cartier a fost ras de pe fața pământului pentru a lăsa loc Lacului Morii. Toți cei de la case au fost mutați la bloc, în apartamente. De asemenea, pentru a putea ridica barajul de aici, s-a decis ca cimitirul, care stătea în calea buldozerelor, să fie mutat, iar biserica Sfântul Nicolae să fie distrusă. Ce trebuie menționat este că lăcașul de cult a fost demolat chiar într-o zi de sărbătoare, mai exact de Sfinții Constantin și Elena.
Potrivit legendelor cadavrele din cimitir trebuiau mutate până la o anumită dată, însă au fost mutate doar 11.000 de decedați, în două luni, în alte locuri. Groparii și soldații au trebăluit non-stop. De asemenea, pentru că se dorea începerea lucrărilor imediat, mașinile au intrat direct peste osemintele rămase aici. Cei care nu şi-au mutat morţii până la termenul fixat de autorităţi s-au trezit într-o bună zi că buldozerele intraseră pur şi simplu peste morminte. Oasele amestecate cu pământul răscolit erau peste tot, iar unii au luat ce au mai apucat, fără a şti măcar dacă osemintele erau sau nu ale celor dragi.
Peste cimitirul din Crângași s-a turnat timp de șase luni placă de beton, una după alta. După ce au dat drumul la apă se zvonește că în larg, pe lângă insula de agrement, apăruseră două sicrie, care aveau lipite pe capace fotografii în care apăreau Nicolae și Elena Ceaușescu. A fost zarvă mare, dar nimeni nu a descoperit cine pusese la cale gluma de prost gust împotriva tovarășilor.
În anii ’80, însă, nimeni nu-îndrăznea să comenteze nimic, de frica comuniştilor. Dar legendele nu s-au pierdut, sufletele celor zidiţi de ambiţia unui regim ateu nu şi-au găsit liniştea. Oamenii din zonă spun că multe nenorociri s-ar fi petrecut de-a lungul timpului pe lacul Ciurel și asta pentru că lucrările au tulburat somnul morților. Așa au început legendele, locuitorii spunând că sufletele morților ieșeau noaptea și bântuiau, fiind rămase pe un pământ de nicăieri. Cei de prin preajmă auzeau gemete, deși scăldatul era interzis.
O mulţime de pescari care obişnuiesc să meargă pe Lacul Morii au povestit că, noaptea, deasupra apei se văd adesea zeci de luminiţe stranii. Alţii spun că uneori în zonă se aude un vuiet inexplicabil, de parcă cineva jeleşte sau se tânguieşte.
sursa: omofon.com
