tolontan-arafat

Jurnalistul Cătălin Tolontan și secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, au avut o discuție aprinsă în cadrul unei emisiuni TV. Motivul polemicii dintre cei doi a fost banii pe care îi încasează ambulanța pentru transportul pacienților în străinătate, conform b1.ro

”Care e baza legală pentru care ambulanțele iau bani oamenilor pentru transportul în străinătate cîtă vreme legea 95/2006 stabilește că asistența de urgență este gratuită?”, a întrebat Cătălin Tolontan.

Raed Arafat a spus că ”dacă ajungem să întrebăm de baza legală atunci ne oprim de mîine și dau telefonul domnului Tolontan să sune pacienții la dînsul”.

Ziaristul a replicat: ”Deci răspunsul e că dacă vă întrebăm de lege nu mai faceți nimic și, mai mult, puneți oamenii să ne sune pe noi să ne înjure. Asta răspundeți oamenilor?!”, potrivit gsp.ro.

„Nu vă pricepeți!” a replicat Arafat, la care Tolontan a afirmat: ”Deci nu puteți preciza conform cărei legi statul român transportă cu ambulanțele publice în străinătate doar pe pacienții care au bani”.

Raed Arafat a spus că ”Vă dați seama cîți oameni ar vrea să fie transportați în străinătate de ambulanțe dacă ar fi gratis? Am avea nevoie de o nouă flotă de ambulanțe!”, ceea ce l-a făcut pe jurnalist să reacționeze dur: ”Dumneavoastră vă auziți ce spuneți, domnule secretar de stat?! Tocmai ați spus că ați aplicat criteriul discriminant al banilor. Ceea ce legea vă interzice explicit”.

”Dumneavoastră așa faceți presă. Exagerați că poate ține. Eu fac o comparație ca să înțelegeți ce se întîmplă acum. Suntem ca un copil care am primit o jucărie și l-a apucat o criză și lovește jucăria asta toată ziua până se dezmembrează. Jucăria este acest sistem de urgență”, a acuzat imediat Arafat.

”Domnule secretar de stat, n-am primit cadou nici o jucărie și nici un sistem medical de urgență! Au fost viziunea și munca dumneavoastră și a colegilor, felicitări!

„Dumneavoastră nu respectați felul în care noi ne facem profesia, eu îl respect pe al dumneavoastră. Dar nu ne mai spuneți că am primit ceva! Au fost banii contribuabililor. Care n-au primit nici un cadou. Românii au muncit din greu pentru acești bani investiți în sistemul unic de urgență! Nu ne-a căzut nimic din cer”, a fost replica la acuzații dată de Tolontan.

Ulterior, discuția fiind întreruptă de moderatorul emisiunii care a ironizat felul în care face Tolontan investigații, fiind părtinitor în toată polemica.