Decizie BOMBĂ în dosarul lui Ponta | Ce au hotărât procurorii


Publicat: 12 Iul 2017, 18:02 Actualizat: acum 4 luni comentarii

  

Decizie de ultimă oră în dosarul în care Victor Ponta era acuzat de evaziune fiscală. La doar 3 luni după ce dosarul a ajuns la Parchetul General, procurorii au decis clasarea lui. Dosarul a fost disjuns din cauza “Turceni – Rovinari”, în care sunt judecaţi, din 2015, fostul premier Victor Ponta, fostul senator Dan Şova şi foştii directori ai complexurilor energetice Rovinari şi Turceni, conform stiripesurse.ro

După ce DNA a clasat cauza privind infracţiunea de conflict de interese în ceea ce-l priveşte pe fostul premier Victor Ponta, o parte din aceasta a fost disjunsă şi trimisă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

„La data de 22 martie 2017, s-a dispus clasarea cauzei privind infracţiunea de conflict de interese (3 fapte) ce au fost reţinute în sarcina lui Victor Viorel Ponta, raportat la calitatea sa de prim ministru (cauză mediatizată prin comunicat nr. 1026/ 5 iunie 2015). Soluţia de clasare pentru această infracţiune s-a dispus deoarece a intervenit cauza de împiedicare a efectuării urmăririi penale faţă de Victor Viorel Ponta pentru faptele menţionate, ca urmare a faptului că solicitarea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a fost respinsă de Plenul Camerei Deputaţilor. Cu privire la presupuse infracţiuni privind fapte care nu sunt de competenţa DNA s-a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”arăta Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pe 12 mai, la solicitarea Mediafax.

Dosarul disjuns şi transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie viza infracţiuni de evaziune fiscală.

Miercuri, reprezentanţii Parchetului General au declarat, pentru Mediafax, că dosarul a fost clasat pe motiv că fapta nu există.

Fostul premier Victor Ponta a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte patru persoane, printre care fostul senator Dan Şova şi fostul director al Complexului Energetic Rovinari, Laurenţiu Ciurel, în dosarul cunoscut ca „Turceni-Rovinari”. În acest dosar erau vizate, în faza de urmărire penală, şi fapte de conflict de interese, iar în 5 iunie 2015, DNA a cerut Camerei Deputaţilor să avizeze începerea urmăririi penale pe numele fostului premier pentru această faptă. Deputaţii au respins însă solicitarea, în 9 iunie 2015.